Surfactanții au o grupare hidrofobă la un capăt și o grupare hidrofilă la celălalt. Surfactanții au funcții precum îndepărtarea murdăriei, îngroșarea, spumarea și umezirea. În prezent, producția globală anuală de agenți tensioactivi a ajuns la 16 milioane de tone, iar acești agenți tensioactivi sunt materii prime utilizate în mod obișnuit în cosmetică. Surfactanții au trei proprietăți principale: detergent, care este utilizat în producția de produse cosmetice de curățare; emulsionare, care este folosită ca emulgator în producția de creme și șampoane; și proprietăți de umezire și penetrare, cum ar fi capacitatea de a contacta uniform vopselele de păr și permanentele cu pielea și capacitatea de a se răspândi în cremele de față și rujurile.
Surfactanții neionici sunt agenți tensioactivi care nu se disociază în ioni în apă. În cosmetică, există multe soiuri, iar doza folosită este foarte mare. Principalele soiuri sunt împărțite în două categorii: tip polioxietilenă și tip poliol. Tipul polioxietilen include eterul de alcool gras polioxietilen, eterul polioxietilen alchilfenol, esterul polioxietilen al acidului gras, amida grasă polioxietilenă, etc.; tipul de poliol include alchilolamidă, monostearat de sorbitan etc. În cosmetică, emulgatorii, agenții de spumare, agenții de îngroșare și dispersanții folosesc în mare parte surfactanți neionici.
