În reacțiile redox, substanța care câștigă electroni se numește agent oxidant, iar substanța care pierde electroni se numește agent reducător. Într-un sens mai restrâns, un agent oxidant se poate referi și la o substanță care poate da oxigen unei alte substanțe; în mod similar, un agent de fluorurare este o substanță care poate da fluor unei substanțe, la fel ca agenții de clorurare, agenții de bromurare etc.
Un agent oxidant este o substanță care câștigă electroni și suferă o reducere într-o reacție redox. Puterea sa de oxidare este determinată de tendința de câștig-de electroni a elementului de valență-mai mare și poate fi măsurată prin potențialul standard al electrodului de hidrogen. Agenții oxidanți care conțin oxigen-sunt mai activi în condiții acide, deoarece legătura X{-O este instabilă, în timp ce substanțele cu simetrie moleculară mai mare (cum ar fi ionii de perclorat) au o putere de oxidare mai slabă. Pe baza capacității lor de obținere de electroni, aceștia pot fi împărțiți în trei categorii: puternice, medii și slabe, cu oxigen (potențial standard 1,229 V) și ioni de fier (0,771 V) drept linie de demarcație. Pe baza compoziției chimice, aceștia sunt împărțiți în agenți oxidanți anorganici și organici, iar pe baza mediului de reacție, sunt împărțiți în acizi (cum ar fi dicromatul de sodiu), bazici (cum ar fi hipocloritul de sodiu) și neutri (cum ar fi iodul). Este utilizat pe scară largă în purificarea metalurgică și fabricarea bateriilor. La depozitare, acesta trebuie ținut departe de materii organice și acizi pentru a evita descompunerea cauzată de căldură sau umiditate.
